Sfaturi pentru consumatorii de băuturi răcoritoare

Verificaţi cu mare atenţie ambalajul şi eticheta băuturilor răcoritoare, recomandă inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).Este caniculă şi vreţi să vă potoliţi imediat setea. Nu vă grăbiţi, ci studiaţi cu atenţie produsul pe care vreţi să-l cumpăraţi, fiindcă multe dintre băuturile răcoritoare, sucurile şi nectarurile de fructe din comerţ sunt contrafăcute sau nu conţin ceea ce pretind pe etichetă!
Prima regulă care trebuie respectată atunci când cumpăraţi sucuri este să verificaţi ambalajul: dopul să fie intact, iar dacă este vorba de o cutie de carton, aceasta să nu fie deformată (este posibil să cedeze înainte ca dumneavoastră să beţi conţinutul).Dacă există depuneri pe fundul sticlei, nu vă atingeţi de ea! Suspensiile pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare sau expunere.Nu cumpăraţi băuturi expuse la căldură sau temperaturi mai ridicate decât cele menţionate pe etichete sau ambalaj! S-ar putea să alegeţi cu o toxiinfecţie alimentară!Renunţaţi nu doar la produsele expirate, ci şi la cele care au durabilitatea minimală rectificată!Dacă pe ambalaj apare imaginea unui fruct ce nu se regăşeşte în lista ingredientelor, puneţi la loc în raft produsul! Sigur este ceva în neregulă cu el!Oricum, au vrut să vă păcălească, aşa încât nu merită să-i îmbogăţiţi.Dacă vreţi să fiţi absolut siguri că nu beţi porcării, aruncaţi nişte fructe şi eventual legume în storcător şi preparaţi-vă singuri sucul dorit.

Topul supermarketurilor reclamate de consumatori şi amendate de Protecţia Consumatorului Citiţi mai mult: Topul supermarketurilor reclamate de consumatori şi amendate de Protecţia Consumatorului

Carrefour, Kauflund şi Real conduc în clasamentul reclamaţiilor, iar Rewe a adunat cele mai multe amenzi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.
De la începutul anului şi până în luna iunie, Protecţia Consumatorului a acordat amenzi în valoare de 2,4 milioane de lei magazinelor de mari dimensiuni din România. În primul semestru al acestui an s-au înregistrat 1.033 de reclamaţii din partea consumatorilor la adresa magazinelor de tip supermarketuri/ hipermarketuri/ cash & carry. Dintre aceste, 51% au fost întemeiate, iar 34% au fost soluţionate amiabil.
Clasamentul reclamaţiilor depuse de români îi are în frunte pe cei de la Carrefour cu 151 de sesizări. Pe locurile următoare se află: Kaufland - 143 de reclamaţii, Real - 122, Praktiker - 63, Dedeman - 58, Auchan - 57, Rewe - 53,  Penny - 52, Metro – 49, Cora – 42, Billa – 41.  

645 de reclamaţii s-au confirmat

În urma celor 1033 de reclamaţii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de comisariatele de protecţia consumatorului în 645 de cazuri. Amenzile pentru abaterile constatate în perioada menţionată au fost de 2,4 mil. lei (aproximativ 570.000 de euro).
În topul sancţionaţilor, conduce Rewe cu 73 de cazuri, urmează Real - 48, Carrefour - 36, Kaufland - 32, Lidl - 28, Mega Image - 26, Artima - 24. Profi Rom Food - 24, Billa – 21.
În ceea ce priveşte valoarea amanzilor acordate, suma cea mai mare s-a adunat în dreptul Rewe - 690.000 de lei, urmează Real - 182.000 de lei, Carrefour - 143.000 de lei, Artima - 117.000 de lei, Kaufland - 106.000 de lei, Mega Image - 100.000 de lei,  Lidl - 97.000 de lei, Metro - 96.000 de lei, Billa - 93.000 de lei.

Care au fost neregulile

Printre abaterile sesizate de „Protecţia Consumatorului” s-au evidenţiat: lipsa avertismentelor (electrocutare) pe undiţe; comercializare de preparate culinare nesigure, cu alte date de expirare decât cele reale, sub altă denumire decât cea reală, conform compoziţiei declarate, calitate neconformă (produse expirate), comercializare de alimente cu deficienţe calitative (pulpe pui cu arsură de congelare şi îngheţată cu ambalajul depreciata, corp străin mucegăit în masa produsului.

Cipsurile Tortilla de la Casa Fiesta sunt neurotoxice

Legea 363 din 2007 sanctioneaza drastic publicitatea inselatoare facuta de comercianti, mai ales cand este vorba de ..alimente care sunt destinate consumului romanilor si mai ales copiilor din tara noastra. *Din cauza ingredientelor sale şi a valorii energetice foarte ridicate, produsul analizat intră în categoria junk food. De aceea, consumul trebuie evitat pe cît posibil. Tortilla Chips "Casa fiesta" au în compoziţie "porumb, ulei de palmier, aromă de chilli (sare 1,5%, pudră de ceapă, potenţiator de gust E 621 (monoglutamat de sodiu), condimente, extract de drojdie, sirop de glucoză, dextroză (grîu), pudră de usturoi, pudră de roşii, zahăr, acid (E 330 – acid citric), antiaglomerant (E 341 – fosfaţi de calciu, E 551 – dioxid de siliciu), ulei de floarea-soarelui, coloranţi (E 160c – extract de ardei roşu, E 162 – roşu sfeclă), arome)". 100 de grame de chips au o valoare energetică de 2.100 kj/ 500 kcal, proteine 6,5 g, carbohidraţi 65 g, grăsimi 23 g, produsul vînzîndu-se în pungi cu masa netă de 200 g.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat ca fiind chips care imită produsul tradiţional mexican tortilla, cu profil nutriţional profund dezechilibrat, cu un mare exces de glucide
(65%), dar şi de grăsimi (23%). Aceste ingrediente imprimă produsului o densitate energetică foarte ridicată – 500 kcal/ 100 g, dar şi o încărcătură glicemică foarte mare, periculoasă pentru pancreasul endocrin şi exocrin.
Glucidele sînt atît cu absorbţie lentă – amidon din porumb –, cît şi cu absorbţie rapidă – sirop de glucoză, dextroză, zaharoză.
Urmează în lista de componente sarea – în cantitate mare – 1,5 g la 100 g de chipsuri. Consumînd o pungă întreagă de chips vom acumula jumătate din doza zilnică recomandată pentru un adult. Oricum, toate valorile nutriţionale trebuie dublate pentru a afla cantităţile exacte dintr-o pungă de chips. Rezultatul este unul îngrijorător.Produsul conţine şi o serie de aditivi alimentari, dintre care unii potenţial periculoşi. Glutamatul monosodic E 621, agent de întărire a gustului, dă dependenţă şi poate fi transformat în cadrul metabolismului în excitotoxine-neurotoxine, putînd induce stări de greaţă, dureri de cap, senzaţii de arsură în antebraţ şi ceafă, astm, modificări de ritm cardiac, respiraţie dificilă. Fosfatul de calciu E 341 interferă cu absorbţia calciului, putînd accelera apariţia osteoporozei. Producătorul ne sugerează să consumăm aceste chips alături de un sos. Astfel sîntem îndemnaţi la un comportament alimentar şi mai nesănătos, din cauza faptului că de cele mai multe ori sosurile au o densitate energetică mare, pot conţine sare, zaharuri şi alţi aditivi alimentari, spune
specialistul.
Concluzii:
Produsul analizat nu este indicat supraponderalilor, obezilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, copiilor, adolescenţilor, celor cu maladii hepatorenale şi dislipidemie, hipertensivilor, celor cu boli cardio- şi
cerebrovasculare, celor cu maladii neurodegenerative, suferinzilor de cancer, celor cu status proinflamator sistemic şi sindrom metabolic.Diabeticii şi cei cu rezistenţă la insulină îl vor consuma numai cu avizul
medicului curant, ţinînd cont de aportul ridicat de glucide şi de încărcătura glicemică foarte mare. Deoarece este prezent grîul, suferinzii de celiachie nu pot consuma acest produs. Acest produs nu corespunde cu
prevederile Legii 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţămînt preuniversitar şi nu poate fi vîndut în cadrul şcolilor. Conform inscripţionării de pe etichetă, produsul conţine o sursă de gluten (grîu)
şi, de asemenea, surse ascunse de sare, zahăr şi grăsimi. De aceea, produsul poate fi încadrat în categoria junk food.

Boromir - Cozonac cu chimicale

CE BEM, CE MÎNCĂM ● Grăsimile hidrogenate afectează inima
În compoziţia produsului intră o cantitate foarte mare de margarină. Aceasta este o grăsime modificată chimic, care afectează funcţionarea ficatului şi a sistemului cardiovascular.
Cozonacul cu cacao şi rahat Boromir are în compoziţie "făină albă de grâu 000, apă, zahăr, grăsimi vegetale hidrogenate, rahat (24%), drojdie naturală, ouă, lapte praf, zahăr invertit, emulgatori: mono şi digliceride ale acizilor graşi E 471, lecitină E 322, sorbitol E 420, cacao (1%), sare iodată, arome: vanilia". Produsul poate conţine bucăţi de coajă de nucă şi conţine alergeni: gluten, ou, nucă. De asemenea, sîntem avertizaţi că produsul este tratat cu alcool etilic. Valorile nutritive pentru 100 de grame de produs sînt: valoare energetică 434 kcal/kj, proteine 10g, carbohidraţi 63g, lipide 14,5g.

Cum te arunca banca in mainile recuperatorilor fara sa te notifice

Zilele trecute, domnul George Tanasescu s-a adresat revistei noastre pe adresa de mail tribunaconsumatorului@gmail.com cu urmatoarea sesizare:

Buna ziua,
Am si eu un credit ipotecar la BCR. La safarsitul anului trecut, datorita unor probleme financiare (mi-am pierdut locul de munca in acel moment) am strans 2 luni restanta la acel credit. Cand ma apropiam de a 3-a luna am fost sunat de banca, sa fac o plata sa scad ca numar de zile. Am strans ceva bani si am achitat 400 de euro din cei 450 cat era rata. Din cauza ca nu am platit 450, banca a mers cu numaratu zilelor inainte, strangand 90. In ziua de 29 decembrie, banca a cedat creantele catre SC Suport Colect SRL, fara ca eu sa fiu instiintat de acest fapt, sau macar sa fiu avertizat ca acest lucru se intampla. In luna ianuarie am ajuns la zi cu platile, asa cum sunt in momentul de fata (am reusit sa ma angajez). Pe data de 27 ianuarie am primit o notificare prin posta (o scrisoare aruncata in cutia postala) cum ca eu, nu mai am contract cu BCR, si ca ei nu mai raspund de dosaru meu. Am sunat la firma care a preluat contractul, si mi s-au spus 3 variante:
1. Sa achit tot creditul acum (45.000 euro)
2. Sa imi imparta creditul in rate egale timp de 1 an de zile
3. Sa platesc 600 de euro pe luna, iar in a 12-a luna sa achit diferenta.
Nu imi pot permite niciuna din aceste variante. Am fost imformat ca am sa fiu cautat, sa merg sa semnez un acord cu aceasta firma, in saptamana care urmeaza. Intrebarea mea este: daca eu voi continua sa imi platesc ratele la timp, fara a semna un acord cu aceasta firma, au dreptul sa ma evacueze? Au dreptul sa obtina un ordin de executare silita? Am semnat totusi un contract de crditare cu BCR pe 25 de ani, nu pe 1 an cu aceasta firma.Va rog sa ma sfatuiti ce sa fac. Va multumesc pentru timpul acordat.

Tigari la bucata si alcool, cu suta de grame

Un anume Matanie Fanica si-a deschis, prin 2000 un magazin mixt in satul Trebes, comuna Margineni. Sub numele societatii SC Zippo Com SRL Bacau. Apoi, dupa ce si-a "facut" plinul, si-a tras un alt magazin, tot mixt, in satul Barati, aceeasi comuna. Numai ca, dansul sfideaza cu orice pret reglementarile in vigoare privind comercializarea tutunului si a bauturilor alcoolice. Intr-un raid de rutina al reporterilor "Tribunei Consumatorului", la magazinul mixt din satul Trebes, vanzatorul de la raft nu avea niciun resentiment si vindea "la greu" tigari cu bucata si rom cu paharul, la suta de grame. Intamplator, acest "patron" se afla in apropiere cand vanzatorul a fost intrebat daca simte ca incalca legea. A intervenit imediat si a sunat in toate directiile. Sa speram ca cei de la C.J.P.C. Bacau vor fi pe faza si il vor controla cum se cuvine pe acest "patron" de carton care sfideaza legea. Cu buna stiinta. (Ovidiu CONSTANTINESCU)